Privind mai departe, în fiecare zi

Povestea noastră
  • 1947 - 1970

    Povestea noastră începe în Italia reconstrucției, cu prima activitate a lui Cherubini: o mică afacere de artizanat implicată în forjarea metalelor. Nimeni nu și-a imaginat că este începutul unei povești de trei generații, cuprinzând atenție la detalii, emoții și valori. Căutarea de noi soluții a caracterizat primii ani ai afacerii, gata să se dezvolte pe cea mai competitivă dintre piețe, Elveția. De la o mică afacere artizanală, dezvoltarea noastră a început ca furnizor internațional de accesorii pentru uși de sticlă, conform celor mai riguroase standarde elvețiene.

  • 1970 - 1990

    Consecinţele pe termen lung ale boom-ului economic din anii '60 au alimentat dorinţa noastră de reînnoire. Reorganizarea, diversificarea şi extinderea ofertei ne-au condus la producţia de accesorii pentru rulouri exterioare si jaluzele veneţiene.

    Faza de consolidare și expansiune a avut loc în anii '80, ca urmare a extinderii gamei cu primele soluții pentru copertine și rolete exterioare. Au fost ani vitali și frenetici, în care s-a formatviziunea internațională a companiei, ceea ce a dus la deschiderea primului birou comercial în străinătate, situat la Geneva. Un prim pas către structura globală actuală.

  • 1990 - 2000

    Sfârșitul secolului al XX-lea a adus o nouă evoluție în parcursul nostru. Am început să creăm primele soluții electronice pentru acționarea copertinelor : o inovație care să ne-a impulsionat și ne-a permis să devenim adevărați ambasadori ai Made in Italy, exponenți ai unui meșteșug local capabil să cucerească piața internațională cu o gamă din ce în ce mai diversificată de acționări manuale și electrice.

  • 2000 - astăzi

    Noua provocare este aceea de a combina electronica şi automatizarea locuinţelor în soluţii avangardiste, care să ofere un confort sporit utilizatorilor. Suntem conştienţi de importanţa acestui obiectiv şi de noile orizonturi pe care încă trebuie să le descoperim, graţie coeziunii şi profesionalismului celor 180 de colaboratori ai noştri şi ale filialelor locale din Italia, Franţa, Germania, Spania, China şi Turcia.

Cercetare şi dezvoltare

Proiectăm și dezvoltăm fiecare dintre soluțiile noastre, datorită sinergiei a trei birouri de proiectare cu competențe avansate în electronică și automatizare, în producția de motoare tubulare și accesorii manuale. O viziune unică, pentru a vă oferi sisteme cu valoare adăugată.

Selecţia materialelor

Alegem cu atenție materiile prime care urmează să fie prelucrate, acordând atenție calității și performanței acestora. Linii de producție dedicate transformă zamacul, alama, aluminiul, oțelul și plasticul prin procese de turnare și prelucrare mecanică.

Producţie integrată

Integrăm cele mai recente tehnologii pentru a da formă proiectelor noastre. Coexistenţa departamentelor specializate necesare într-o suprafață de producţie de 14.500 metri pătraţi, ne îngăduie să avem grijă de fiecare detaliu în toate procesele precum, strunjire, turnare, danturare si lăcuire termică.

Test de calitate

Testăm toate produsele noastre într-un laborator dotat cu aparate pentru teste de durată, comparaţie, creare de prototipuri şi cercetare de materiale alternative. O muncă atentă, de precizie, ca garanţie pentru clienţiii finali, distributori si instalatori.

Logistică şi servicii

Structura noastră este formată dintr-o rețea de companii mici unite într-un grup mare: o rețea flexibilă și agilă, cconcepută pentru rapiditate și promptitudine maximă în livrarea produselor noastre. De asemenea, suntem mai aproape de parteneri, datorită rețelei internaționale de asistență construită de-a lungul anilor prin intermediul sucursalelor noastre locale.

Asistenţă şi formare

Suntem alături de tehnicieni, instalatori şi distributori, prin intermediul Cherubini Academy, o platformă digitală cu tutoriale video pentru instalarea şi configurarea sistemelor, manuale de instrucţiuni, cataloage, broşuri şi cursuri de formare.